Iarna, de-o vreme, mă duce regretul
Prin crânguri, pe margini de linii ferate -
Trec singur spre seară pe ape-nghețate
Când fâlfâie, pe lume, violetul.
Paloarea, mutismul mimează-al meu piept
Pe satele ninse crai-nou când apare;
Trec singur pe poduri de fier solitare,
Și-aștept în zăpadă... dar ce mai aștept?
Hau!... hau!... depărtat sub stele-nghețate...
În noaptea grozavă la cine voi bate?...
O, vis... o, libertate...
Hau!... hau!... depărtat sub stele-nghețate...