Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite.
O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și înfiorător, Scârțâie toamna din crengi ostenite.