Și iar... aceeași oră de dimineață...
Pe toate mocnind același secret;
Un frig violet, și fața e creață -
- O, cum omul a devenit concret...
Lungi plictiseli în turnurile sumbre...
Noian de superstiții, cu hohot sec, târziu;
- Vei merita o lampă-n mohorâte umbre
Și corbii azvârliți de-al nopților pustiu.
În noaptea viforoasă de vei putea învinge
O tristă-ngăduire, sau un humor secret -
Vor auzi în turnuri, se vor uita cum ninge...
- O, cum omul a devenit concert...