Marş funebru

Ningea bogat, şi trist ningea; era târziu
Când m-a oprit, în drum, la geam clavirul;
Şi-am plâns la geam, şi m-a cuprins delirul -
Amar, prin noapte vântul fluiera pustiu.

Un larg şi gol salon vedeam prin draperii,
Iar la clavir o brună despletită
Cânta purtând o mantie cernită,
Şi trist cânta, gemând între făclii.

Lugubru marş al lui Chopin
Îl repeta cu nebunie...
Şi-n geam; suna funebra melodie,
Iar vântul fluiera ca ţipătul de tren.

Apoi, veni şi-o blondă în salon...
Şi-aproape goală prinse, adormită,
De pe clavir, o scripcă înnegrită -
Şi urmări, pierdută, marşul monoton.

Înaltă, despletită, albă ca de var,
Mi se părea Ofelia nebună...
Şi lung gemea arcuşu-acum pe strună
Îngrozitorul marş lugubru, funerar.

Cântau amar, era delir, -
Plângea clavirul trist, şi violina -
Făcliile îşi tremurau lumina,
Clavirul catafalc părea, şi nu clavir.

Târziu, murea clavirul lung gemând;
Luptau făcliile în agonie...
Şi-ncet se-ntinse-o noapte de vecie,
Şi-n urmă, greu, un corp am auzit căzând.

Vai, de-atunci îmi pare lumea şi mai tristă,
Viaţa-i melodie funerară...
Şi nu mai uit nebuna lăutară -
Şi transfigurata, trista claviristă.