Baladă
O noapte de sineală din vremi voievodale...
Plecase voievodul în lupte blestemate;
Iar eu păzeam domnița închisă în cetate -
O, noaptea, de sineală, de epoci triumfale...
Dormeau, adânc, oștenii în noaptea diafană
Când eu sării afară din cortul de mătasă -
Vedeam o semilună pe zare cum se lasă,
Și nălucit, crezusem - flamura otomană.
Cu cetatea buimăcită fugeam, acum, călare,
Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la cetate
Și povestindu-mi visul domniței spăimântate,
I-am arătat cu spada tabloul de pe zare.
În alb, domnița blondă, în noaptea ideală,
De sus, de la fereastră, ca-n vis ieși-n afară,
Scăldată în sineală, ea râse-n noaptea clară...
O, cât a râs domnița în noaptea de sineală...
|