Dialog de iarnă
Fereastra e-o poemă de plumb și de scântei,
Orașul doarme troienit.
Mult mai târziu de miezul nopții sunt orele trecute...
În haosul vieții nici noi nu ne-am găsit...
O, vino, cel puțin, acum, prin forțele necunoscute;
- Să viu?
- Oh! mi-i frică...
- Vezi!
- Hai!
- Am venit;
- Unde?
- Lângă tine;
- Plâng...
- Plâng...
- Taci...
- Hai...
- Hai;
- În infinit...
- În infinit;
- Cântă...
- Vis;
- Da...
- Nu.
- Nu...
- Minus;
- Minus...
- Plus;
- Plus...
- Armonie.
- Armonie...
- Când?
- Când...
- Poate;
- Poate...
- Of!
Fereastra e-o poemă de plumb, și de scântei.
O zi de promoroacă în cameră pătrunde...
Sirenele de muncă vibrează, plângător;
Orașul e-un ghețar de fum, de clopoței,
Și de fior...
- Unde... Unde?!
|