Ego

Tot mai tăcut și singur
În lumea mea pustie -
Și tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine -
Aceeași nepăsare
De oameni, și de tine.