Tristă, după un copac, pe câmp Stă luna palidă, pustie - De vânt se clatină copacul - Și simt fiori de nebunie.
O umbră mormăind pășește... E om... atât, și e destul... Și-acum ne-om gâtui tovarăși: El - om flămând, eu - om sătul.
Dar vezi... m-a ocolit acuma... El s-a temut, mai demult, - săracul... Pe luna palidă, pustie, De vânt se clatină copacul...