Aiurea

Blestemată mai fie toamna,
Și frunza ce pică pe noi -
Blestemat să mai fie târgul
Ursuz, și cu veșnice ploi...

Cetate, - azilul ftiziei -
Nămeți de la pol te cuprind...
Cetate, azi moare poetul
În brațele tale tușind...