Egipet

Egipet - șuviță de viață-n țara deșertului neadormit.
Canalul de Suez - bijuterie pe nedrept înverigată.
O, piramide, de ce lăcustele morții vă tulbură somnul de milenii?

Egipetul plânge cu mărgăritarele durerii...
O, nu mai plânge, eroice Egipet!
Îndemnul vremii: - Înainte!
Vrăjitorilor evului mediu le spun:
- Lăsați să clipească ochiul senin deasupra Egipetului.
Niciodată nu mor martirii dreptății.

II

Egipet... revărsare a Nilului de aur...
Tebă a incestelor,
Memnon al aurorii,
Și Sfinxul devorant,
Caravane pe lângă piramide
De pelerini și beduini.

Ecouri vechi de acolo,
Din țara hieroglifelor...
Piramide, diadema libertății
Râdă pe vârfurile voastre -
Zâmbet revărsat peste pustiuri...

Labirint... obeliscuri.
Temple în nemărginire,
Mumii în taina veacurilor,
Descifrări în cartușe
Cu nume de învingători,

Șerpi cu puteri de magie,
Secrete ale vremurilor,
Civilizație înspre viitor,
Eroii libertății
Vă apără...
Egipet, revărsare a Nilului de aur...